× Prima pagină Relații Horoscop Dezvoltare Personală
Ce am înțeles după un an de singurătate

Ce am înțeles după un an de singurătate

Sunt singură.

Este trist să recunosc, însă atunci când am spus că nu vreau să mă întâlnesc cu cineva, nimeni nu ma crezut. Și asta din motivul că înainte eram întotdeauna cu cineva, întotdeauna aveam un iubit.

Țin minte că într-o zi călduroasă, când ieșeam din piscina, simțeam o ușurare interioară,  și i-am spus celei mai bune prietene ce simt. Stăteam pe un șezlong, cu picături de apă pe mine și mă priveam. Mă gândeam la acest ciclu al relațiilor din care nu mă puteam rupe. Stres, bucurie, furie, durere, fericire, sfârșit nemilos – toate acestea aveam un efect îngrozitor asupra psihicului meu. Îmi era suficient. Cel puțin până atunci.

Atunci mi-am promis să fiu singură. Pentru prima dată în viața mea, aveam un plan care nu includea pe nimeni.

Un an întreg, 12 luni, 365 de zile de singurătate. Și iată ce am înțeles.

Să fii singură – este foarte important. Nu am învățat doar să fiu singură, dar să mă și bucur de timpul petrecut în singurătate. Și acest lucru este foarte important. Mi-am luat inima frântă și am transformat-o într-o operă de artă. Am cheltuit timp pentru a-mi asculta vocea din interior. Atunci când rămâi singur, trebuie să te obișnuiești, însă mai apoi vei savura acest timp.

Iubirea nu se limitează doar la întâlniri romantice. Simțeam că nu mai am niciun strop de iubire în mine atunci când am rămas singură. Aveam atâta furie și ură în mine, și pentru asta învinovățeam iubirea. Însă mai apoi am înțeles că iubirea este peste tot: în cartea preferată, în ora de jogging, în prima înghițitură de cafea, în prieteni, în familie, și cel mai important – în mine.

Băieții vor spune orice doar ca să te bage în patul lor. Fiecare are tehnicile lui pentru asta. Și atunci când ești singură, începi să îi identifici pe ei: cei care vor să îți cucerească inima și pe cei care vor doar corpul tău. Ascultă-ți intuiția.

Odihna în singurătate – nu este chiar atât de rău. Este partea cea mai frumoasă a singurătății. Nu doar aleg singură ce vreau să privesc, dar și fac acest lucru. Părul strâns coadă, niciun fel de machiaj, patul și cutia cu înghețată… De ce mai ai nevoie?

Zilele nu vor fi ușoare. Nopțile aveam coșmaruri când nu știam cum o să mă trezește. Erau zile când nu voiam să mă ridic din pat. Am avut planuri pe care pur și simplu le-am anulat pentru că voiam să fiu singură și să plâng. Am înțeles că acest lucru este ok. Suntem toți oameni și avem dreptul să simțim ceea ce simte inima noastră. În asemenea momente înțelegem cât de puternici suntem.

Viața nu se sfârșește aici. Am iubit sau nu, eu sunt eu și viața încă are foarte multe oferte pentru mine. Am înțeles că viața nu constă doar în relații cu cineva. Am devenit mai bună decât eram. E timpul tău și poți să faci ce vrei cu el – să călătorești, să vezi lumea, să te îndrăgostești de orașul tău. Planeta se învârte, tu trăiești, așa că nu ai decât să îți faci viața minunată!

În singurătate mă simțeam mai bine decât în orice altă relație. Nu aveam reguli și limite. Trăiesc după propriile legi, eu sunt regizorul propriei mele vieți. Da. Nu sunt sigură de viitorul meu, însă mă simt vie.

Să fii singură este o binecuvântare. Această singurătatea mi-a dat posibilitatea să-mi evaluez relațiile anterioare și să-mi învăț lecția din fiecare dintre ele. Am învățat să ignor mârlanii și să-mi ascult inima. Să-mi știu valoarea și să trăiesc fără un bărbat. Răbdarea – este cheia spre autocunoaștere și spre viață.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Distribuie pe facebook Distribuie pe facebook

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.