× Prima pagină Relații Horoscop Dezvoltare Personală
Manifestul iubirii. Pentru că te iubesc…

Manifestul iubirii. Pentru că te iubesc…

Pentru că te iubesc…

Îmi fac griji pentru tine. Pentru că dacă nu voi face acest lucru, nu îți voi putea oferi ceva.

Pentru că te iubesc, îmi deschid inima în fața ta, chiar și atunci când este ascunsă într-un întuneric de nepătruns. Pentru că dacă nu o voi face, între noi va fi o barieră.

Pentru că te iubesc, uneori mă refugiez în singurătate pentru a fi cu mine însuși, pentru a mă odihni ca mai apoi să mă întorc la tine, gata pentru noi provocări.

Pentru că te iubesc mă cert cu tine permanent. Nu vreau ca problemele neînțelese să construiască un zid între noi.

Pentru că te iubesc, încerc să mă dezvolt pentru ca mai apoi să nu te acuz că mi-am pierdut timpul alături de tine.

Pentru că te iubesc, nu te fac responsabil pentru fericirea mea.  Nu te rog să mă faci fericită. Și nu voi încerca să te fac fericit. Fericirea fiecăruia dintre noi depinde doar de noi înșine.

Pentru că te iubesc, nu voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca mai apoi să nu mă supăr pe tine când mă vei părăsi.

Pentru că te iubesc, deseori sunt furioasă pe tine pentru că îmi ești atât de apropiat încât îmi poți face rău. Furia mea este orientată spre scopuri clare. Furia mea nu este o încercare de a te ucide, ci o propunere de a găsi un compromis.

Pentru că te iubesc, voi alcătui reguli după care să trăim. Pentru că suntem două lumi diferite care trebuie să se contopească într-una.

Pentru că te iubesc, sunt vulnerabilă în fața ta și nu ascund asta. Pentru că doar așa putem fi apropiați.

Pentru că te iubesc, am răbdare și am grijă de rănile tale, nu încerc să te lovesc acolo. Însă nu le ignor, oferindu-ți posibilitatea să le tratezi.

Pentru că te iubesc, uneori voi fi dură, insistentă și încăpățânată pentru a rămâne eu însăși. Pentru că dacă voi mai înceta să fiu eu, nu voi mai putea fi cu tine.

Pentru că te iubesc, uneori îți spun „nu” doar pentru ca „da”-ul meu să fie sincer.

Pentru că te iubesc, nu te voi compătimi și nu voi face din tine o persoană cu necesități speciale, dar voi aștepta până când îți vei trata rănile sufletești în prezența mea.

Pentru că te iubesc, nu voi purta responsabilitate pentru tine, pentru că dacă o voi face, te vei simți slab și vei fi furios pe mine.

Pentru că te iubesc, mă voi opri atunci când voi înțelege că sunt „prea mult” pentru tine. Voi face același lucru și atunci când tu „vei fi prea mult” pentru mine. Pentru că dacă nu voi spune acest lucru, voi începe să te detest, iar întâlnirile noastre vor fi chinuitoare.

Pentru că te iubesc, nu voi veni atât de aproape de tine până când nu voi fi sigură de sinceritatea emoțiilor și dorințelor tale.

Pentru că te iubesc, întotdeauna mă voi întreba ce îmi doresc. Pentru a-mi împărtăși cu tine succesele și reușitele mele.

Pentru că te iubesc, voi încerca să găsesc fericirea fără tine, pentru a nu te face responsabil pentru ea, dar pentru a o împărtăși cu tine.

Pentru că te iubesc, nu îți promit că asta va fi veșnic. Însă te voi iubi acum cu tot sufletul meu și cu toate gândurile mele.

Și doar pentru că te iubesc sunt gata să trăiesc singură toată viața, dacă așa este mai bine pentru tine.

Doar pentru că te iubesc, te las liber în aventurile pe care vrei să le trăiești. Pentru că cel care trebuie să plece oricum o va face mai devreme sau mai târziu. Iar cel care este sortit să rămână alături, se va întoarce întotdeauna.

Și doar pentru că te iubesc, mă voi bucura dacă îți va fi bine alături de cineva și nu cu mine, pentru că îmi doresc ca în această lume să fie cât mai mulți oameni care să te iubească.

Pentru că te iubesc, nu te voi răbda. Îți voi spune direct ce mă deranjează. Mai bine să avem discuții scurte, decât o ceartă distrugătoare.

Pentru că te iubesc, sunt gata să te las să pleci în orice moment pentru că doar atunci mă voi putea bucura de fiecare minut petrecut împreună.

 

Pentru că te iubesc, voi încerca să te îndrăgesc și să te descopăr, pentru a nu te folosi pentru a-mi ascunde găurile din interior și pentru a-mi trata rănile.

Pentru că te iubesc, îmi voi întâlni durerea, furia și frica. Iar și iar voi trece prin asta. Aștept multe de la tine, însă cel mai important pentru mine e că tu nu ești eu. Ești diferit.

Și te văd. Voi încerca să te văd cât mai clar, printre fanteziile și iluziile mele. Pentru că te iubesc.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Distribuie pe facebook Distribuie pe facebook

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.