Nu mai avem ce să ne spunem. Îți aud răsuflarea adâncă la celălalt capăt al firului. La mii de kilometri depărtare. Nu mai avem ce să ne spunem. O tăcere apăsătoare se lasă între noi. Minutele trec și tot ce se aude în receptor sunt doar răsuflări adânci.
Nu mai avem ce să vorbim, dar am atât de multe să îți spun…
Vreau să înțeleg cine ești. Vreau să știu ce îți dorești, la ce te gândești.
Nu mai avem ce să ne spunem. Dar îmi este dor de tine. Chiar dacă ai devenit un străin. Un străin care apare periodic. Îmi dă viața peste cap, apoi se face nevăzut. Un asasin care știe să apese pe trăgaci în cel mai nepotrivit moment din viața victimei. Așa ești și tu. Ai reapărut atunci când mă așteptam cel mai puțin. Și mi-ai dat lumea peste cap.
Am atâtea să îți spun și totuși nu găsesc cuvintele și nu-mi pot deschide gura să le rostesc.
Am impresia că în tăcerea așternută între noi putem să auzim cum ne bat inimile.  Ești atât de aproape și extrem de departe.
Mi-ai spus că te-ai schimbat. Că ai înțeles că ai greșit. Că vrei să iei totul de la capăt. Fără iluzii. Fără promisiuni. Noi doi și o prietenie sinceră. Fără obligații. Fără regrete. Fără speranțe. Așa… simplu.
Mi-ai spus că nu sunt ca toate celelalte. Mi-ai spus că nu ți-ai fi iertat niciodată dacă ți-ai fi bătut joc de mine așa cum ai făcut-o cu celelalte. Eu și celelalte. Și ai dispărut.
Atâtea cuvinte încât mi se pare că fac parte dintr-o telenovelă tâmpită în care noi suntem două personaje cu un final neînțeles.
Eu știu care este finalul nostru.
Noi nu îl avem. Pentru că de fiecare dată tu o să dispari și o să apari când mă voi aștepta cel mai puțin.
Tăcerea din receptor spune mai multe decât ne-am fi imaginat noi. Nici nu mai înțeleg ce ne mai leagă. Și totuși te întorci. Iar eu eu te primesc.
Nu mai avem ce să ne spunem. Dar nu vrem să ne pierdem unul pe celălalt. Niciunul dintre noi nu are curajul să apese butonul roșu.
Eu sunt puternică și am învățat să calc peste sentimente. Am învățat să-mi deconectez sufletul de la realitate.
Caloriferul este deja rece. Lampa abia dacă mai luminează camera. Liniștea e mult prea apăsătoare. Dorul și dragostea sunt trăiri ce nu pot fi explicate.
Mi-e dor nebun de un străin călător.
Cu o mișcare neașteptată și nesigură apăs butonul roșu.
Noapte bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.