Picătura de transpirație se prelinge ușor pe gât. Abia de mai poți face doi pași în pantofii cu tocul de 15 cm pe care i-ai luat la o reducere dintr-un magazin de țoale. Ești prea obosită. Îți aranjezi fusta roșie care se tot ridică. Urci scările asemenea unei dive care pășește pe covorul roșu. Ar fi ridicol să te vadă vecinii de pe scară venind ca o găină prinsă în mijlocul furtunii.

Ultimele două scări. Cauți prin geanta plină de lucruri inutile șiragul de chei.

Într-un final deschizi ușa: îți scoți din picioare nenorociții de pantofi. Simți o plăcere incredibilă atunci când atingi podeaua cu tălpile. Bărbații nu vor înțelege niciodată această senzație reală de a ajunge într-adevăr cu picioarele pe pământ. Pantofii sunt urmați de geantă. Prea incomodă în aceste momente.

Ce tâmpită zi. Dimineață te-ai trezit cu o groază de planuri. Dar acum. Acum te uiți în oglinda din baie și realizezi că ești o proastă. Și te bucuri în sinea ta că doar tu știi acest lucru.

Îți deschizi naturii de la cămașa albă îmbinată cu parfum, transpirație și praf. Ce mai contează că abia ieri ai reușit să faci curățenie în casă, îți lași cămașa la întâmplare. La naiba. Nasturele care abia se ținea, s-a rupt și nici măcar nu ai depus prea mult efort ca să îl coși. Îți dai jos și fusta roșie. Și o arunci direct în urna de gunoi. Nu o vei mai purta. Asta pentru că te-ai convins că îți aduce probleme ori de câte ori îți acoperi șoldurile cu ea.

Te uiți în oglindă. Schițezi un zâmbet de învingătoare.


„Serios? Eu?! Învingătoare?! Mă lași?!”

„Aș fi o învingătoare dacă nu aș fi atât de proastă”.

Mergi la bucătărie și îți torni un pahar de vin roșu. Preferatul tău. Te întorci ca o felină în fața oglinzii, sorbind ușor din licoarea rece. Rând pe rând îți scoți agrafele din păr, iar firele brunete se lasă lejer pe umeri și pe spate. Te privești în oglindă cu ochi reci.

„Ce proastă ai fost. Puteai și tu să fii mai serioasă. Să nu spui atâtea prostii. Să te concentrezi mai mult asupra proiectului. Că doar așa poți să obții mai mult. Proasto!”.

Apoi zâmbești.

Dacă te-ar vedea cineva în aceste momente, ar spune că ai fugit de la spitalul de nebuni.

Nu.Tu nu ai fugit de acolo. Tu te-ai întors în lumea ta. Te-ai întors între cei patru pereți. Ți-ai jucat jocul în spectacol și te-ai dat jos de pe scenă.

Atât. Cortina a fost trasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.