Într-o seară ploioasă de martie, când de fapt ar fi trebuit să-mi învăț temele pentru examenul de mâine, când ar fi trebui să fac un duș fierbinte și să mă bag sub plapumă, eu scriu. Despre taxiuri…
Sunt unele taxiuri care se lasă așteptate. Ori în ploaie. Ori în vânt. Cu un minut sau zece. Dar te fac să aștepți.
Sunt unele taxiuri care vin la timp, dar circulă cu o viteză că ți se face greață și rău la stomac. Sau te aduc la un pas să-ți pierzi viața.
Și sunt altele care vin la timp, circulă încet încât reușești să numeri copacii pe lângă care treci. Și mai sunt și altele care vin la timp, dar mai bine nu veneau, pentru că mirosul insuportabil și șoferul handicapat te fac să-ți dorești să fi mers singură pe jos acasă.
Și mai sunt altele care sunt extrem de zgomotoase, când defapt tu ai vrea defapt un strop de liniște și pur și simplu să ajungi în singuranță acasă.
Și sunt acele tipuri de taxiuri care vin mai devreme decât ți-au spus, și te sună insistent să ieși. Acele tipuri de taxiuri care vin la timp, conduc încet, si e liniște. O liniște prea surzitoare care te omoară.
Însă mai este tipul de taxi care vine la timp, și chiar te așteaptă. Salonul miroase frumos și e curat. Șoferul te salută prietenește, zâmbindu-ți iar o muzică frumoasă răsună pe fundal. Circulă cu viteză normală și îți crează o atmosferă plăcută. Iar când ajungi la destinație, șoferul îți urează noroc, din nou zâmbindu-ți și cerându-și scuze dacă a condus cu viteză.
Așa-s și bărbații. Probabil cineva se va supăra pentru ceea ce am scris sau se va simți jignit, însă acesta e adevărul.
Nu poți să circuli toată viață cu unul și același taxi. Riști să nu mai ajungi niciodată la destinație, să te sufoci de miros neplăcut, să ajungi într-un stâlp, să ai dureri de cap din cauza zgomotului prea mare, să fii fortață întotdeauna să te grăbești sau din contra, să aștepți.
Totuși decizia o ia fiecare. Fiecare își alege taxiul în care va ajunge la destinație.
Martie 2015