Ți-ai lăsat haina jos. Podeaua este atât de rece de parcă ar fi o bucată de gheață desprinsă de un aisberg. Cu tălpile goale te îndrepți spre frigiderul din care scoți sticla de vin. Îți torni într-un pahar și te întorci în dormitor. Îți aprinzi o țigară. Nici nu-ți mai pasă că ai renunțat la țigări atunci când medicii ți-au spus că ai inima prea slabă.
O ceață slabă se lasă în cameră. Îți iei paharul și sorbi încet din vinul roșu rece. Simți cum licoarea dulce-acrișor îți trezește fiecare celulă din corp. Mai sorbi puțin. Simți cum amorțești. E totul atât de ușor. Nu îți mai este frig. Oboseala a dispărut. Picioarele ți s-au înmuiat. E totul atât de ușor…
Îți lași paharul jos. Te culci alături de el pe podeaua rece – rece. Ce mai contează? Nimic! Pe fundal abia de se aude radioul.
Închizi ochii. Pelicula începe să deruleze amintiri. Mai noi. Mai vechi. Îți simți ochii fierbinți și lăcrimați. Te ustură.
Ai vrea să urli. Dar nu ai voce. Ai vrea să lași mâinile jos, dar nu ai voie!
O lacrimă fierbinte îți scapă pe la colțul ochiului  și se prelinge cu viteză spre părul tău negru ca tăciunele.
Ai vrea să vorbești cu mama ta. Să îi auzi vocea și să te calmezi. Dar e prea departe și este ocupată.
Continui să stai culcată pe podeaua rece și să plângi cu ochii închiși. Te vor ustura și mai tare dacă îi vei deschide.
– Hai gata, îți ajunge! îți spui.
Cu o mișcare necalculată lovești paharul cu vin. Se sparge.
– Ce muiere penibilă ești! Ai ajuns să-ți plângi de milă. Revino-ți fată! Nu mai fi bleagă! – te cerți iar.
Momentul tău de slăbiciune a expirat. Te ridici. Îți iei ciorapii groși și revii să strângi cioburile. Ștergi cu o cârpă vinul scurs pe jos.
Peste 10 minute îți pui ochelarii și te apuci de lucru. În față de așteaptă o altă noapte albă. Căci da, mai ai un roman de scris.
Iar mâine dimineață îți iei cămașa, fusta albastră și tocurile de 10 și mergi cu pași siguri la muncă. Tu, puternică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.